luni, 15 februarie 2010

Tentativa eșuată a pederaștilor să preia controlul TRM

Vestea că Constantin Marin a devenit președintele TRM a fost binevenită, mi se luase o piatră de pe inimă. Recunosc, mare îmi era frica să nu ajungă așa numiții guru ai liberalismului, să ia postul de președinte TRM. Este vorba despre promotorii homosexualității, ateismului progresiv și pornografiei în Moldova, cine alții decât renumiții frați Brega. Păi cum poate spre exemplu cel ce-l blesteamă pe Dumnezeu sa ajungă președintele unei instituții de stat, precum TRM. Nu poți de la un cameraman mediocru de la jurnaltv să sai peste propria-ți statură și să devii peste noapte președinte TRM, de Ghenadie nici nu mai zic, ce CV ar avea acest ins? De jumătate de filă? Posibil. Cum pot cei ce luptă pentru drepturile minorităților sexuale, pentru ecranizarea pornografiei într-o țară care se zbate ca peștele pe uscat, să aibă măcar tupeul să tindă la un astfel de post. Păi ce dracu, eu să sting la 12 noaptea televizorul ca să nu-l văd pe homosexualul principal al Moldovei, ducând vreo emisiune de educație sexuală? Nuuu, nu poate să se întâmple toate neregulile ăstea într-o țară ortodoxă, aici cei ce nu cred în Dumnezeu nu au dreptul la posturi înalte în stat. Cei care nu-și schimbă colțunii și care poartă o săptămână același pulover nu poate fi președinte TRM. Cei care scriu pe curaj.net că Chirtoacă (viitorul Moldovei) este ”gandon” iar pe cei de la conducere îi fac ”pidari”, cum naiba ăștia să devină președinți undeva? Poate președinți de colhoz la Pepeni, în rest buni sunt doar de curaj.
Ca urmare, bine ai venit Constantin Marin, nu prea știu cine ești, dar sunt foarte bucuros pentru tine. Îți urez succes în ceea ce urmează să faci la TRM.

+ referitor la poza din top cu Oleg Brega, cela care se apucase cu dinții de fotoliul de președinte TRM, poartă curcubeul pe mână. Respectiv, curcubeul reprezintăhttp://www.gay.md/rom/story.php?sid=26. Sper că este clar pentru fiecare.

Niciun comentariu: